Povestea lui Matei

Povestea lui Matei la sfârşit de an

Finalul lunii decembrie este întotdeauna un moment în care privim înapoi spre anul ce tocmai se încheie,  reflectând la lucrurile bune şi la cele mai puţin bune ce  ni s-au întâmplat, dar privim şi înainte, spre anul ce va veni, cu încredere şi cu multe speranţe.

Privind înapoi la anul 2012, putem spune că pentru noi a fost un an plin. A fost anul în care ne-am cunoscut puiuţul special, pe Matei, a fost anul  în care ne-am dat seama că trebuie să luptăm pentru sănătatea lui cu toate resursele şi a fost o perioadă în care am învăţat multe lecţii de viaţă, unele dintre ele dure şi dureroase, dar şi unele emoţionante şi generatoare de energie pozitivă.

Totodată, 2012 a fost anul în care am realizat câte lucruri frumoase se pot întâmpla atunci când oamenii pun laolaltă câte o picătură din sufletul lor. Astfel de lucruri frumoase s-au întâmplat şi pentru Matei, care, datorită generozităţii oamenilor, are acum banii necesari pentru prima intervenţie chirurgicală  de care are mare nevoie.

Matei a primit un sprijin financiar foarte important din partea Arhiepiscopiei Târgoviştei, în valoare de 58000 lei (mai multe detalii găsiţi aici), fără de care toate eforturile noastre de până acum ar fi fost  zadarnice.

Pentru Matei, Bogdana Dobre a coordonat o campanie umanitară mai bine de două luni, perioadă în care au fost publicate aproximativ 40 de postări despre el  pe mai multe bloguri şi perioadă în care au intrat direct în contul lui Matei 3000 lei şi 240 euro, la care se adaugă cei 4500 lei strânşi în ziua Talciocului Urban.

Le mulţumim din suflet şi le suntem recunoscători tuturor care au fost alături de Matei şi care l-au ajutat aşa cum au ştiut ei mai bine!

Acum, ne îndreptăm privirea către anul 2013 cu încredere şi credinţă în Dumnezeu că ne va ajuta să depăşim cu bine momentul dificil al primei operaţii a lui Matei şi că-l va avea în pază şi-l va ocroti pe acesta.

P1030675

Sărbătoarea Naşterii Domnului să reverse asupra voastră iubire, lumină şi linişte sufletească, iar Anul Nou să vă aducă tot ceea ce vă doriţi! Să aveţi Sărbători binecuvântate!

Leave a comment »

Sprijin pentru Matei de la OAMENI cu suflet mare

Cu adâncă smerenie şi profund respect aducem mulţumire Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. NIFON, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, care ne-a acordat un sprijin financiar în valoare de 58.000 lei, fără de care eforturile noastre ar fi fost zadarnice, sumă  necesară pentru prima intervenţie chirurgicală a lui Matei, care va avea loc în luna februarie.

Întâlnirea noastră cu Înaltpreasfinţia Sa, într-un moment de cumpănă şi zbucium sufletesc pentru familia noastră ne-a dat încredere şi curaj, simţindu-ne binecuvântaţi şi întăriţi.

Le mulţumim, de asemenea, tuturor celor care au fost alături de noi prin rugăciune, prin gândurile bune şi generozitate!

Dumnezeu să reverse binecuvântările Sale asupra tuturor celor care ne susţin şi ne dau putere să  depăşim situaţia dificilă în care ne aflăm şi să-i învrednicească a spori în credinţă, în dragoste şi în toate faptele cele bune!

 

 

Leave a comment »

Zile pline pentru Matei: control la Viena şi Talcioc Urban

Zilele acestea au fost pline şi bune pentru Matei.

Sfârşitul lui noiembrie ne-a găsit la Viena, la controlul lunar al lui Matei. Am primit veşti bune de acolo. Medicul consideră că evoluţia lui Matei este una foarte bună, şi, după ce i-a adaptat din nou placa palatină, ne-a programat pentru operaţie.

Operaţia va avea loc în luna februarie 2013, nu în ianuarie, aşa cum credeam, pentru ca medicul consideră că este mai bine atunci. Ne-a explicat cu răbdare fiecare pas al operaţiei, ne-a desenat, ne-a arătat imagini şi ne-a spus ce trebuie făcut ca să evităm problemele ce pot apărea post-operator.  Ştim acum ce analize trebuie făcute înainte de operaţie şi că trebuie să-l ferim pe Matei de răceală în perioada aceea.

Aşa că lui Matei nu-i rămâne decât  să fie cuminţel în aşteptarea zilei care îi va face zâmbetul şi mai frumos decât acum.

P1030479

Prima zi de decembrie a fost ziua Talciocului Urban pentru Matei, care s-a dovedit a fi  o reuşită. Talciocari mărinimoşi au adus lucruri deosebite pentru Matei, iar cei care au cumpărat şi au donat au fost foarte generoşi.

Le mulţumim Bogdanei Dobre, care este sufletul campaniei lui Matei şi care ne-a ajutat enorm, Deliei Grigoroiu, „mămica” Talciocului Urban, talciocarilor (care sunt atât de mulţi, încât dacă am încerca să-i numim sigur  ne-ar scăpa cineva şi nu ar fi frumos) şi, nu în ultimul rând, tututor celor care au venit, au privit, au cumpărat şi au donat. Bilanţul Talciocului il găsiţi aici.

 

Matei vă mulţumeşte că sunteţi tot timpul alături de el!

Leave a comment »